Taximetristul care și-a măcelărit soția va fi dus la psihiatrie. Medicii vor stabili dacă trebuie internat într-un spital de boli nervoase

Taximetristul care și-a măcelărit soția va fi dus la psihiatrie. Medicii vor stabili dacă trebuie internat într-un spital de boli nervoase
Valentin Nicușor Faur va fi supus unui control psihiatric
Publicat: 17/08/2021, 18:47

Taximetristul bucureștean care și-a omorât soția și a stat ascuns timp de patru zile, va fi examinat de un psihiatru al Institutului Național de Medicină Legală. Până acum, acesta a refuzat să comunice atât cu echipa de anchetatori cât și cu avocatul desemnat să-l reprezinte în fața acuzațiilor care i se aduc.

Prins într-un service auto, criminalul fugar Valentin Nicușor Faur a refuzat orice dialog cu autoritățile. Surse judiciare au afirmat, pentru Gândul, că bărbatul a tăcut în permanență și abia dacă a rostit câteva cuvinte.

Pentru că nu avea avocat, bărbatul a primit un apărător din oficiu. Și în fața acestuia, Faur ar fi avut, însă, același gen de atitudine. Cu toate că apărătorul asigurat de stat a încercat să-l ajute, acesta a preferat că nu scoată nicio vorbă.

Totuși, sursele citate au precizat că apărarea va solicita ca Faur să fie supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă acesta suferă de vreo afecțiune psihică gravă care necesită internarea lui într-un spital de specialitate.

Oricum, potivit legii, acesta va fi evaluat de specialiștii Institutului Național de Medicină Legală (INML), care se vor pronunța dacă Valentin Nicușor Faur a avut discernământ atunci când a comis fapta.

Au fost căsătoriți 20 de ani

Liliana, o educatoare din Bucureşti a fost înjunghiată mortal, săpămâna trecută, de soțul său taximetrist, cu care se afla în proces de divorț. Crima a avut loc, joi, în sectorul 2.

Totodată, pe 20 iulie 2021, și fiica cea mare de 17 ani ceruse un nou ordin de protecție împotriva tatălui ei. Potrivit ordinului de protecție obținut de Gândul, „bărbatul a strâns-o cu mâinile de gât și a ridicat-o pe peretele camerei, timp în care i-a adresat cuvinte jignitoare”, mai spun sursele mai sus citate.

La mai bine de o lună după ce instanța a decis că bărbatul în vârstă de 44 ani să păstreze o distanţă de cel puțin 50 de metri faţă de fiica sa și școala în care învăța, acesta a intrat în locuința familiei și a înjunghiat-o pe mama fetei, cu mai multe lovituri de cuțit.

Cei doi erau căsătoriți din anul 2000 și aveau împreună două fete. În ultimii ani, relația celor doi s-a deteriorat destul de mult, pe fondul geloziei bărbatului.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Accident mortal în județul Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața și altul este în stare...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Scandal de spionaj în Marea Britanie. Trei bărbaţi, acuzaţi că au lucrat cu serviciile din...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în...
„Zeul Haosului” vine spre Pământ. NASA îl monitorizează cu atenție
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
(P) Cursurile de engleză online pentru copii, un ajutor de nădejde în timpul școlii
×